Conduc spre o plajă pe un drum îngust și întortocheat. Din când în când opresc să admir țărmul și apa care se lovește de stânci arse de soarele puternic. Continui drumul și observ casele parca rupte din munte înconjurate de aceeași arbuști mici și îndesați. Toate respecta discret același stil arhitectonic. Fără arbuștii mici, verzi și îndesați ar fi perfect camuflate. Satele sunt mici și rare iar când trec prin vreunul mă rog să nu întâlnesc o alta mașină. Pentru oamenii locului parca timpul se scurge mai încet, nimeni nu se grăbește, nimeni nu se agită. Totul aici este furat muntelui, locurile de parcare, drumul de acces către casa, pana și culoare în care sunt vopsiți pereții.
Plajele sunt fabuloase, lungi și foarte late majoritatea, înconjurate de stânci înalte cu apa limpede turcoaz albastră verde. În anumite perioade ale zilei iți este greu să iți dai seama unde începe cerul și se termina apa. Cele mai spectaculoase nu sunt ușor accesibile. Trebuie să cobori trepte sau să urci și să cobori pe cărări înguste prăfuite printre copaci peste vreun deal. Efortul este răsplătit din plin când zărești priveliștea de deasupra.
Într-un decor simplu și pitoresc înconjurat de multa verdeața mă bucur de o mâncare tradițională. Berea rece și muzica locala întregesc tabloul unei după-amiezi perfecte.
Pe marginea piscinei tolănit într-un șezlong ostenit după o zi de înot mă bucur de berea mea Mythos și mă gândesc că mâine trebuie să părăsesc această foarte frumoasă insulă grecească Lefkada.
